Interviu cu o jurnalistă rusă refugiată în Berlin
Ekaterina Martinova: „Tinerii din generația mea au trecut prin COVID, proteste, război și exil în doar cinci ani”
Notă: Acesta este al doilea articol dintr-o serie de trei interviuri pe care le-am făcut de curând cu activiști ruși anti-război. Primul interviu, cu o reprezentantă a minorității bureate din Rusia care vorbește de rasismul rușilor și a vesticilor, poate fi găsit aici.
Dacă știi pe cineva pe care l-ar interesa acest newsletter gratuit, încurajează-l să se aboneze.
Am vorbit cu Ekaterina Martinova (22 de ani), redactor și media manager al publicației de limbă rusă DOXA. Auto-exilată în Berlin după un interogatoriu al poliției moscovite în iunie 2021, Martinova coordonează acum un efort jurnalistic considerabil dedicat contracarării propagandei autorităților ruse prin diseminarea de știri, investigații și reportaje despre adevăratele dimensiuni ale crizei în care regimul lui Vladimir Putin își afundă din ce în ce mai mult propria țară.
De la corupția din universități la violența poliției
În 2017, câțiva studenți de la Școala de Înalte Studii Economice din Moscova au înființat o publicație, DOXA, cu scopul de a scrie despre problemele cu care se confrunta de multă vreme mediul universitar rusesc: corupția, calitatea redusă a educației, precaritatea slujbelor profesorilor la început de carieră, cenzura, plagiatul, hărțuirea sexuală a studentelor și așa mai departe.
Deși, ca și în România, viața tumultoasă a universităților se intersectează des cu politica, jurnaliștii de la DOXA s-au ținut la început la o oarecare distanță de partide și guvern. Un pas semnificativ în acea direcție, însă, a fost făcut în vara lui 2019, când Moscova a fost zguduită de o serie de proteste electorale, iar publicația studențească a scris despre brutalitatea cu care poliția a acționat împotriva protestatarilor și a jurnaliștilor. Câteva luni mai târziu, în urma unei plângeri înaintate de către rectorul unei alte universități din Moscova a cărui activitate dubioasă fusese investigată de către studenții de la DOXA, Școala de Înalte Studii Economice a anunțat că nu mai recunoaște revista drept organizație studențească și a încetat acordarea oricărui sprijin logistic.
Dușmani ai statului
Studenții au continuat însă să scrie despre tot ce-i durea pe colegii lor de generație. Iar la începutul lui 2021, pe lista deja lungă a nemulțumirilor își făcea loc și presiunea dură exercitată de către conducerile universităților, în colaborare cu diverse agenții de stat, asupra studenților care protestau în stradă împotriva arestării politicianului de opoziție Aleksei Navalnîi. Când DOXA a pus pe site-ul său un video în care se discutau aceste presiuni, autoritățile au considerat că studenții trecuseră linia roșie. Mai întâi, Roskomnadzor, instituția responsabilă cu cenzura presei rusești, i-a forțat pe redactori să scoată clipul de pe site. Câteva luni mai târziu, poliția moscovită a descins în redacția DOXA și în apartamentele a patru jurnaliști, Armen Aramian, Alla Gutnikova, Vladimir Metelkin și Natalia Tișkevici.
Tinerii au fost arestați și au fost puși sub acuzare pentru încurajarea minorilor de a participa la acțiuni ilegale. Au fost ținuți timp de un an în arest la domiciliu. Procesul lor a avut răsunet în întreaga lume, în sprijinul lor venind organizații ca Amnesty International, Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor și Memorial. Alla Gutnikova, pe atunci în vârstă de 23 de ani, a citit un discurs curajos în instanță care a făcut instantaneu ocolul Internetului. Ultimele ei cuvinte în fața judecătorului au fost acestea: „Nu vă fie teamă să spuneți că regele este gol. Nu vă fie teamă să țipați, să izbucniți în lacrimi. Repetă pentru tine și pentru ceilalți: 2+2=4. Negrul este negru. Albul este alb. Sunt om, sunt puternic și curajos. Puternică și curajoasă. Puternic și curajos. Libertatea este un proces prin care îți dezvolți obiceiul de a nu fi disponibil pentru sclavie”.
În aprilie 2022, cei patru inculpați au fost condamnați la doi ani de muncă în folosul comunității. Cu toții au reușit mai apoi să iasă din Rusia. Metelkin s-a refugiat în Lituania, iar ceilalți trei s-au alăturat Ekaterinei Martinova în Berlin, una dintre capitalele diasporei ruse anti-Putin.
DOXA continuă să publice materiale despre războiul din Ucraina și despre acțiuni de protest din Rusia. Iar statul continuă să-i vâneze pe jurnaliști. Site-ul publicației este blocat în Rusia, dar rușii îi pot găsi articolele pe Telegram și pe alte rețele sociale. Acum două luni, autoritățile au anunțat că o cercetează pe Maria Menșikova, șefa departamentului de știri al publicației, care este și ea exilată în Germania, pentru delictul de „incitare la terorism”. Mai mult, o comisie a Dumei de Stat a cerut procurorului general al țării să declare DOXA o „organizație extremistă”.
Dialogul cu Ekaterina Martinova a fost realizat în limba engleză și e prezentat aici într-o variantă comprimată.
Botezul focului
— Cum ai ajuns să lucrezi la DOXA?
— Îi citeam încă de pe când eram în liceu. Când am ajuns la facultate, n-aveam nicio intenție să mă fac jurnalistă, dar am vrut să colaborez cu cei de la DOXA pentru că scriau niște chestii interesante și păreau niște oameni foarte cool. Publicația avea doar un an și se ocupa de problemele studenților din Rusia — nu intenționau să ajungă vocea tineretului care i se opune regimului putinist cum sunt acum.
— Pe acea vreme, DOXA scria cu precădere despre corupție, cenzură, nepotism, hărțuire sexuală. Și universitățile românești se confruntă cu toate aceste probleme. Cum îți explici situația asta?
— E o problemă foarte complexă. Trăim în Europa de Est, care este o societate foarte conservatoare, foarte misogină și foarte traumatizată și care nu are o experiență îndelungată cu respectarea drepturilor omului. Am văzut asta când eram studentă. Am vrut să pun umărul la reformă. Am ajuns ca, la vârsta de 18 ani, să fiu rugată de către adulți să-i ajut să creeze un regulament anti-hărțuire. Pur și simplu nu știau ce să facă. N-aveau nicio experiență în privința asta. Palmele peste fund și celelalte modalități de hărțuire de zi cu zi li se păruseră întotdeauna ceva normal. Majoritatea șefilor din universități sunt bărbați și ei nu se simt deloc în nesiguranță, cum se simt femeile sau persoanele trans.
— Cum ai învățat cu ce se mănâncă jurnalismul?
În 2019, am făcut practică în redacția Novaya Gazeta (cel mai cunoscut ziar independent rusesc, la ora actuală interzis în Rusia - n.red.). Lucram deja cu DOXA, dar la Novaya Gazeta am învățat cu adevărat să scriu și să fac investigații. Am lucrat acolo un an și jumătate ca jurnalist de date — lucrasem cu unele instrumente statistice la facultatea de sociologie. M-am ocupat în principal de justiție și de scandalul manipulării numărului morților de COVID.
— Novaya Gazeta a publicat de-a lungul vremii multe materiale nefavorabile lui Putin și ai lui, inclusiv Evgheni Prigojin. Simțeați o presiune din partea autorităților?
— Doar propagandă împotriva noastră. Presa deținută de imperiul lui Prigojin a scris o mulțime de articole depre noi în care ne-a acuzat că informațiile pe care le dădeam despre numărul adevărat de morți de COVID erau false. Ziceau că totul e bine, că mai nimeni nu moare de COVID în Rusia. Mai avea câte-un om câte-un accident de mașină, atâta tot... Ne atacau, da, dar nici pe departe așa cum au început s-o facă mai târziu.
Calea exilului
— Ce-a urmat?
— Atmosfera începea să fie din ce în ce mai apăsătoare în Rusia. Eu încă tot nu mă hotărâsem să-mi fac o carieră din jurnalism. Chiar mă gândeam să iau o pauză, să fac ceva mai legat de sociologie. În 2021, prietenii și colegii mei de la DOXA au fost arestați și atunci mi-am spus: „Gata, rămân în jurnalism. E de datoria mea ca activist, ca jurnalist și ca cetățean rus să fac această muncă, pentru că nu mulți pot s-o facă”.
— Și apoi a început războiul.
— Da. Și deși scrisesem mult despre posibilitatea izbucnirii războiului, când a început nu eram pregătiți. Armen și cu ceilalți erau în arest la domiciliu. Eram cu toții extenuați de tot ce se întâmpla în Rusia. Am intrat într-o panică mentală și morală. Se dădeau legi noi și lumea intrase în panică. Am început să ajutăm oamenii să plece din Rusia. Lumea cumpăra bilete foarte scumpe de avion către Armenia sau Georgia.
— Cum s-a schimbat activitatea voastră jurnalistică?
— Încercam să găsim căi de a-i ajuta și pe ruși (pe cei împotriva războiului - n.red.) și pe ucrainieni. Am scris un ghid pentru tineri despre cum să vorbească despre război cu părinții lor (vezi mai jos - n.red.). S-a viralizat. Imediat după ce am publicat ghidul, site-ul DOXA a fost blocat complet de către autorități. Știm că statului rus îi este frică de tineri, pentru că tinerii se întreabă „De ce este același om la putere de când m-am născut și până acum? ”
Atunci am pornit un newsletter anti-război pe care îl trimitem zilnic prin email la mai bine de 10.000 de oameni. Începe cu o compilație de opinii legate de situația curentă scrise de jurnaliști și activiști pe care-i cunoaștem și pe care îi publicăm anonim, apoi o compilație de știri și apoi un pic de divertisment.
— Cum ai ajuns în exil, în Berlin?
— Am plecat din Rusia în iunie 2021, după ce am fost supusă la un interogatoriu și m-au amenințat că mă cercetează într-o altă speță. M-au interogat timp de două ore. Mi-au pus tot felul de întrebări stupide despre cine lucrează la DOXA, cine e redactorul șef, cine vă sprijină, cine vă finanțează.
Femeia care-mi punea întrebările era groaznică: era genul acela de persoană care, deși lucrează la stat, avea la ea mereu o poșetă Prada și purta haine pe care n-ar fi trebuit să și le poată permite. Te uiți la ea și vezi cât de corupt e sistemul. Și mi-a spus că întrebările astea țin și de o altă speță și că voi afla în curând despre ce e vorba. Iar avocatul meu mi-a spus că a fost o amenințare menită să mă facă să-mi fac griji. A fost un semnal.
Atunci am hotărât să plec din țară. Intenționam să plec pentru o vreme și apoi să mă întorc. Dar de atunci nu m-am mai întors.
La două zile după interogatoriu, eram în Georgia. Mi-am dat examenul de licență de la distanță. Profesorii m-au sprijinit mult. Le sunt foarte recunoscătoare, pentru că și lor le era frică dar m-au ajutat și am putut să-mi dau examenul.
Greu cu ideologia pe scări
— Ce se întâmplă cu tinerii din Rusia acum? Opun vreo rezistență regimului?
— Din cauza noilor legi și a supravegherii de către stat a oricărei acțiuni de protest, rezistența anti-război e mai mult digitală la ora actuală. Grupări feministe, de exemplu, au sute de mii de membri în Rusia. Rezistența devine tot mai inclusivă și se extinde pe orizontală. Partizanii operează mai mult online acum — fac campanii și atacă infrastructura digitală. Dar lucrează și cu organizații de genul celora create de către femeile ai căror soți au plecat la război. Și încearcă să li se adreseze bătrânilor care sunt cei mai afectați de propagandă.
Sunt întrebată des: „De ce nu ies rușii în stradă?” Răspunsul e simplu: Cum să ieși acum în stradă dacă ai fi imediat arestat? Care ar fi scopul? Mai bine găsești alte modalități de a protesta. Nu e ca și cum într-o zi toată lumea se hotărește pur și simplu să iasă în stradă. Poate se va întâmpla la moment dat. Poate anul viitor la alegerile prezidențiale. Dar nu trebuie să uităm că o astfel de represiune a forțelor statului nu se întâmplă în Europa sau America. Rusia e mai apropiată de China din acest punct de vedere. Când le ceri oamenilor să iasă în stradă de fapt le zici „Mergeți, vă rog, la închisoare”.
— Ce părere ai despre Aleksei Navalnîi și oamenii lui?
— În primul rând vreau să menționez că le respect munca și consider că investigațiile și campaniile lor din trecut au fost foarte bune. Îl consider pe Navalnîi a fi un prizonier politic.
Dar am multe întrebări despre opiniile lui naționaliste și cele în legătură cu Crimeea. Nu e clar dacă s-a grăbit un pic când a spus unele lucruri naționaliste și conservatoare sau așa e el de fapt sub imaginea de liberal. Dar, bineînțeles, când cineva e prizonier politic, e greu să-i pui sub semnul întrebării vederile politice din trecut, pentru că acum singurul lucru care contează e dacă îl sprijinim sau nu. Și da, trebuie să-l sprijinim.
Dar dacă vorbim despre viitorul politic al Rusiei, să fiu cinstită nu cred că Navalnîi ar fi candidatul meu. Candidatul meu ar fi probabil o femeie sau o persoană cu vederi de stânga, cu poziții mai clare pe tema populațiilor indigene din Rusia, pe tema Crimeei, pe tema egalității și pe tema economiei. Pentru mine, Navalnîi e foarte populist. Bine, e ușor de înțeles de ce — înainte de a fi otrăvit, încerca să atragă de partea lui cât mai mulți ruși. Și trebuie să fii populist, că nu poți să te duci doar la Moscova și Sankt Petersburg unde sunt oamenii educați.
— Apropo de ideologii politice, mulți dintre cei de la DOXA sunt auto-declarați de stânga. Ce înseamnă asta în contextul Rusiei post-comuniste?
— Da, e o întrebare bună pentru că multă lume îmi zice „Aaa, deci ești comunistă” sau „leninistă” sau „marxistă”. Evident că nu suntem comuniști. Iar pentru a construi o nouă narativă bazată pe idei de stânga, trebuie să reflectăm asupra trecutului. Iar asta e un tabu în multe țări, inclusiv Rusia. Țin minte că la școală am avut multe lecții despre cum Uniunea Sovietică a adus pacea și a eliberat lumea de naziști, dar am avut doar vreo două lecții despre Teroarea Roșie — iar asta e însăși esența regimului sovietic, nu? Sute de milioane de oameni au murit din cauza acelei terori. Și nu poți să închizi ochii la așa ceva.
— Cum se relaționează rușii cu Uniunea Sovietică acum? Regretă acele vremuri sau nu?
— Majoritatea oamenilor nu cred că o regretă, însă unii încep să facă comparații. Mai ales generația părinților și a bunicilor mei a început să găsească asemănări — aceeași stagnare e acum cum era în anii '80. Același tip de elite care sunt paranoice în legătură cu sănătatea lor, care pun o masă lungă între ele și oameni și așa mai departe.
Generației mele, care n-a trecut prin trauma anilor '90 de tranziție, îi e mai ușor să vorbească despre ideile de stânga. Când vorbesc despre politică cu tatăl meu, parcă vorbesc cu cel mai neoliberal bărbat din lume. Lui i-a fost foarte greu [pe vremea Uniunii Sovietice] și asta i-a afectat mult vederile politice. El nu consideră că trebuie să-ți pese de alții; trebuie să-ți pese de bani pentru că ăsta e secretul unei vieți bune.
— În Europa și în America lumea e în general convinsă că Rusia va pierde acest război. Și se așteaptă ca economia Rusiei să intre în colaps de pe o zi pe alta. Așa gândesc și rușii?
— Cei mai afectați de propagandă nu cred așa ceva. Restul văd că prețurile cresc încontinuu. Sancțiunile vor afecta economia pe termen lung — vom vedea efectele peste trei sau patru ani când tehnologia va fi la pământ. Acum vedem că multe piese nu mai vin din Europa sau America, ci din China sau Iran. O rudă mi-a spus recent „Katya, trebuie să-mi repar mașina (un Nissan). Și nu găsesc piese pentru ea. Mi-au spus că pot să le comand, dar vor costa de patru, cinci ori mai mult decât în trecut, din cauza problemelor de logistică”. Și apoi a zis „Voi vinde mașina”.
— În afara inflației, se simte criza în societate?
— Nu, nu cred. Oricum, societatea rusă e obișnuită cu crizele. Oameni trăiesc de multă vreme în sărăcie, într-o societate în care instituțiile au fost distruse. Pentru cei care au trecut prin criza din anii '90, o criză adevărată e doar când băncile nu mai dau împrumuturi, când îngheață depunerile. Cât timp băncile funcționează și Banca Centrală face eforturi de a ține economia rusă pe linia de plutire, criza nu e foarte vizibilă.
Fragmente din ghidul DOXA al argumentelor anti-război
„E adevărat că armata rusă atacă doar obiective militare?”
Din păcate, nu. Deși așa susțin autoritățile și purtătorii de cuvânt ai Ministerului Apărării, bombe rusești lovesc constant zone rezidențiale și au lovit deja spitale și grădinițe. [...] Aceste exemple nu constituie o activitate militară normală, ci o încălcare a legilor războiului — cu alte cuvinte, ceea ce se numește „crimă de război”.
„Cum poți să ai încredere în oricare sursă de informații? Suntem în mijlocul unui război informațional”.
Este, într-adevăr, greu să găsești informație în care să poți avea încredere. [...] Surse media independente rusești (care sunt mereu în primejdie de a fi blocate) oferă informații de încredere — de exemplu, Meduza și Mediazona. Ministerul Apărării din Ucraina oferă și el informații despre situația curentă, inclusiv știri care nu le sunt lor favorabile. Asta îi face mai de încredere decât omologii ruși. [...]
„Dar cine să apere Donbas-ul de bombardamente?”
Armata rusă nu-i apără acum pe cetățenii pașnici ai Donbas-ului, ci atacă Ucraina pe trei fronturi cu scopul de a cuceri întreaga țară. [...]
„Unde ați fost voi (rușii care condamnă războiul) în ultimii opt ani?”
Unii dintre noi eram adolescenți, alții nu eram interesați de politică sau nu luam nicio poziție politică, iar alții am fost întotdeauna împotriva războiului din Ucraina. Contează mai mult ce vom face acum. După anexarea Crimeei în 2014, 20.000 de oameni au ieșit la proteste, de la liberali la anarhiști. Această criză a început cu Crimea, nu cu Donbas. E important să ținem minte asta, ca să nu confundăm atacul cu autoapărarea. [...] Avem deplină încredere în capacitatea societății civile ucrainiene de a-și rezolva propriile probleme interne ca să fie pace în Donbas.
„Nu salvăm Ucraina și Rusia de neo-naziști?”
Cine monitorizează cel mai atent activitatea fascistă într-o societate? Anti-fasciștii — organizațiile anti-fasciste care se luptă sistematic cu organizațiile fasciste și neo-naziste. Anti-fasciștii ucrainieni ne spun tot timpul că propaganda lui Putin exagerează influența pe care o au forțele de extremă dreapta în societatea și în guvernul ucrainian. [...] Dacă estimarea autorităților și a presei de stat din Rusia asupra nivelului nazificării e mai mare decât estimarea anti-fasciștilor — care sunt în țară și cunosc contextul — e clar că primii mint. [...]
Există grupări militare neo-naziste care luptă împotriva forțelor ucrainene și de partea LDNR (secesioniștii din Luhansk și Donețk - n.red.) și a armatei ruse. Reprezentanții lor s-au tot întâlnit în persoană cu Putin în ultimii ani. [...]
Partidul Sectorului de Drepta, cunoscut pentru vederile sale naționaliste, nu a câștigat nici măcar un loc în actualului parlament ucrainian. [...]
„Putin doar apără Rusia de NATO”.
Aceasta este o contradicție în termeni. Atunci de ce atacă Putin Ucraina și nu țările NATO? Ucraina nu face parte din NATO. Ideea cum că Ucraina poate fi atacată „ca să ne apărăm de NATO” se bazează pe presupunerea că Ucraina ar fi o extensie a Rusiei, un teritoriu interșanjabil prins între două imperii. Această poziție constituie o cruzime la adresa cetățenilor Ucrainei.
Un lider care chiar își dorește pace și demilitarizare în lume n-ar afirma că suveranitatea țărilor vecine este o greșeală istorică. [...] Prin retorica lui imperialistă și prin atacul lui asupra Ucrainei, Putin nu face decât să intensifice lobbyul militar din alte țări. Iar asta, la rândul ei, duce la creșterea cheltuielilor de înarmare în acele țări, ceea ce ne îndepărtează și mai mult de ținta demilitarizării și dezarmării globale.
Așa cum a scris Grigori Yudin (expert rus în politică - n.red.), chiar și generalii ruși au afirmat că nu exista niciun risc ca Rusia să fie atacată de către NATO.
„Poate că Putin n-are dreptate, dar nu poți să speri la înfrângerea propriei tale armate”.
Ca moștenitori ai unei țări care a învins fascismul, noi vedem patriotismul ca fiind definit prin apărarea demnității țării — și nu în sensul de a urma niște ordine ca militarii. Pentru a ne menține demnitatea umană, nu trebuie să permitem comiterea de crime de război împotriva soldaților și civililor unei țări care nu a constituit nicio amenințare pentru noi. Nu e cazul să ne irosim puterile manifestându-ne solidaritatea cu o armată care atacă cetățenii unei țări care doar se apără, ci să încercăm de urgență să creăm o mișcare anti-război care să ceară retragerea trupelor din Ucraina. [...]
„Ucraina nu-i lasă pe ucrainenii de limbă rusă să-și vorbească propria limbă”.
Mai întâi trebuie spus că nu poți să justifici cucerirea unei țări prin faptul că nu ești de-acord cu politica ei internă referitoare la limbă. [...]
Noi nu suntem nici poliția, nici mentorii societății civile ucrainene. Dezvoltarea Ucrainei pe calea democrației, inclusiv în privința politicilor de limbă, este treaba cetățenilor Ucrainei. [...]
Pe de altă parte, dacă vom crea o situație în care limba rusă este automat asociată cu limba agresorilor și a ocupanților, vom bloca în mod sigur posibilitatea opțiunilor democratice pașnice.
„Nu e treaba mea. Am eu destule probleme și fără asta”.
[...] Oamenii simpli (ruși) vor fi aceia care vor da față cu ucrainenii zeci de ani de-acum încolo — în Rusia, în Ucraina, pe Internet, peste tot în lume. Vom fi tratați cu neîncredere și dușmănie doar pentru că suntem din Rusia. Luând aceste poziții, noi căutăm să-i sprijinim pe ucraineni și să ne protejăm relația cu ei pentru viitor. Ucrainenii vor știi că nu rușii simpli au pornit acest război, ci Putin, și vor mai știi și că, atunci când s-a întâmplat asta, noi nu am rămas indiferenți. Doar atunci vom putea spune că ne-am păstrat respectul de sine.
„Chiar pot părerile noastre să schimbe ceva?”
Oamenii simpli sunt instrumentalizați drept justificare pentru război. Putin spune că el contează pe o „poziție patriotică unită” [...]. Tăcerea crează aparența sprijinului, iar guvernul se folosește de asta pentru a legitimiza războiul. Doar protestul activ poate schimba această situație. [...]
Protestul (sau lipsa lui) are efect asupra armatei. Putin și cu restul conducerii țării nu pot să ofere un motiv clar și concis pentru care au pornit acest război. Când invadezi țara altcuiva și adversarul ți se opune cu îndârjire și pe de-asupra nici nu știi pentru ce lupți, îți e foarte greu să continui lupta pe termen lung. Dacă adăugați la asta și condamnarea [publică a] războiului în comunitățile voastre, soldații și ofițerii s-ar putea să înceapă să aibă îndoieli, iar determinarea lor să slăbească.
„E inutil să ieși în stradă să demonstrezi. Demonstrația va fi spartă, iar oamenii vor fi arestați. Bielorușii au eșuat cu această metodă.”
În ciuda riscului indubitabil al violenței și arestării de către poliție și forțele paramilitare, demonstrațiile în masă pașnice sunt un indispensabil levier de presiune asupra sistemului. [...]
Dar protestele de stradă nu sunt singura tactică posibilă. A te lăsa atacat de către mașina de represiune [a statului] nu e neapărat cea mai eficientă acțiune politică. Așa cum bine își aduc aminte activiștii, protestele în masă nu au oprit războiul din Irak. Există și alte tactici ale rezistenței: greve (dreptul la grevă este protejat de articolul 37 din Constituție) și simplul act de a lipsi de la slujbă pe motiv de boală [...]. Chiar și diseminarea unor întrebări critice poate crea tensiune și opoziție — și poate ridica costul agresiunii militare. [...]
Protestului pașnic al bielorușilor i s-a răspuns cu un contraatac puternic și a fost suprimat. Dar să nu uităm că acest lucru s-a întâmplat cu sprijinul activ al lui Putin. În Rusia, niște proteste în masă în întreaga țară ar face ca resursele de care dispun poliția și forțele de securitate să se termine rapid. Putin l-a ajutat pe Lukașenko; dar Putin nu are un alt Putin care să-l ajute pe el. O parte a trupelor OMON și Rosgvardia a fost trimisă pe front. Regimul nu are resurse infinite pentru a suprima o mișcare de masă anti-război.
Recomandări
Declarațiile celor patru redactori DOXA în fața judecătorilor
Presă rusă independentă anti-Putin (cu pagini în engleză): Meduza, Mediazona, Novaya Gazeta, Dozhd TV (TV Rain), Kavkazvsky Zel (Nodul Caucazian), The Bell, iStories, The Moscow Times.
„Broken Ties”, un documentar realizat anul trecut de către jurnalistul și regizorul Andrei Loșak pe tema conflictelor izbucnite în sânul familiilor ruse din cauza războiului din Ucraina
Al Jazeera: „Cum să eviți cenzura presei în Rusia: Du-te pe Telegram”
Mașa Gessen pentru New Yorker: „Cum scriu jurnaliștii ruși din exil despre războiul din Ucraina”
Un interviu axat pe problemele mediului universitar rus cu Ekaterina Martinova, Armen Aramian, Natalia Tișkevici și Victor Erșov de la DOXA
Un interviu BBC Sounds cu Armen Aramian
Un interviu al Iuliei Roșu de la Libertatea cu două membre ale grupării feministe Pussy Riot, care în 2012 au pus la cale un faimos protest anti-Putin într-o catedrală din Moscova
Ce urmează
Mai am în pregătire un interviu cu coordonatoarea unei publicații feministe distribuită în principal femeilor din orașele mici și satele rusești.
Mulțumesc pentru că citești „Statele Întortocheate ale Americii“! Cum spuneam mai sus, dacă știi pe cineva pe care l-ar interesa acest newsletter, încurajează-l să se aboneze.
Mulțumesc!
Răzvan
Massachusetts, S.U.A. (“Mă, tu știi cine-s io?”)