Traiectoria unei persone queer din Rusia, de la proteste anti-război la arest și auto-exil

Interviu cu un disident rus

Jul 28, 2024

Acesta este cel de-al șaselea material dintr-o serie de interviuri făcute cu disidenți ruși aflați în exil. Mai urmează două și-am terminat cu seria asta :).

Cu o singură excepție, toți rușii pe care i-am intervievat până acum sunt tineri activiști, de obicei feminiști și cu grijă de minorități. Papahagi le-ar zice “sexomarxiști”. După ce am intrat în contact cu ei prin intermediul unei serii de cursuri pe care o predau de două ori pe ani pentru Stony Brook University, am considerat important să spun și altora ce tocmai descoperisem și eu: că rezistența rușilor la regimul de la putere, atâta câtă e ea, nu se reduce la “naționaliști luminați”. Dacă îți pasă și știi unde să te uiți, vei găsi și destui oameni cu convingeri democratice și liberale care se luptă cum pot ei atât cu dictatura lui Putin, cât și cu ideologia naționalistă, misogină, homofobă și imperialistă care îl menține pe kaghebist la putere.

Primul interviu l-am făcut cu o reprezentantă a minorității bureate din estul Federației Ruse. Pentru al doilea articol, am intervievat o tânără jurnalistă care lucrează cu faimoasa publicație studențească DOXA. Am intervievat-o apoi pe o artistă multimedia, autoexilată în Marseille. Un al patrulea interviu l-a avut în centrul său pe un tânăr disident pentru mediul înconjurător care a făcut pasul spre protestul anti-război și și-a pierdut cetățenia rusă. Al cincilea material l-a avut în centru pe un fost apropiat al lui Navalnîi care încă se implică în politica rusească din exil, din Serbia.

Interviul din această ediție a newsletterului a fost publicat în PressOne.ro în luna iunie a acestui an și este prezentat aici într-o variantă comprimată.

Din Rusia în Germania, via Kazahstan și Serbia

Se estimează că, de la începutul războiului din Ucraina și până acum, aproximativ un milion de ruși au plecat definitiv din țară din motive ideologice — adică ori s-au trezit pe vreo „listă neagră” datorită sprijinului pe care îl acordaseră la moment dat vreunui politician de opoziție de genul lui Navalnîi ori pur și simplu au simțit că nu mai pot trăi într-un climat tot mai autoritarianist, homofob și naționalist. Problemele lor sunt eclipsate de problemele refugiaților ucrainieni, iar când țările vestice îi primesc, o fac cu reticență și suspiciune. Marea majoritate a fugarilor ruși, ca urmare, se duc, cel puțin în primă instanță, în țări ca Georgia, Serbia, Kazahstan și statele baltice.

Șase luni i-au fost necesare lui Rye (24 de ani) să-și dea seama că invadarea Ucrainei va transforma pe termen lung Rusia într-o țară în care nu e de trăit. Participase la câteva proteste și văzuse pe dinăuntru arestul moscovit. În septembrie 2022, a făcut pasul. A plecat în Kazahstan, apoi Serbia, apoi Germania.

Am stat de vorbă cu Rye, în limba engleză, în două reprize, prin Zoom și email, în februarie 2024 și apoi în mai 2024. Din aceleași motive, nu publicăm numele adevărat al lui Rye. La una dintre întrebările de mai jos, am inclus și răspunsul lui Rye din februarie și pe cel din mai pentru că amândouă împreună spun o poveste mai complexă decât doar răspunsul cel mai recent de unul singur.

Rye și-a exprimat preferința ca limbajul articolului să nu fie gendered — lucru nu foarte ușor de făcut în limba română, însă totuși realizabil. Ca urmare, acest articol folosește un limbaj neutru care nu dă posibilitatea cititorului să identifice genul intervievatului drept „masculin” sau „feminin”.

Rye, un tânăr cetățean rus, la momentul actual auto-exilat în Germania [Sursă: arhiva lui Rye]

Primul arest

— Unde te-a prins războiul?

— În Rusia. Tocmai mă întorsesem din Ucraina la începutul lunii februarie, cu vreo două săptămâni înainte de invazie. În 2019, terminasem liceul și plecasem în Ucraina ca să stau cu prietena mea. Am locuit în Kiev și în oblastul Cernihiv, în nord-est, acolo unde e frontul acum.

— Prietena ta era ucraineancă de etnie rusă?

— Habar n-am. În familia ei sunt vorbite ambele limbi. Nu se identifică în niciun fel. Ca și mine, de altfel — cred că am rude belaruse și poloneze. Vorbesc rusa și un pic de ucraineană și belarusă. Nu știu. Probabil că oamenii se identifică cumva, dar eu nu i-am întrebat despre asta niciodată. Oricum nu contează.

M-am întors atunci [în Rusia] pentru că nu știam că va începe războiul. Noi eram foarte aproape [de zona în care se duceau deja lupte], dar știam că de ambele părți sunt practic aceeași oameni, care vorbesc practic aceeași limbă și nu credeam că se vor lupta la modul serios unul cu altul. Da, avuseseră loc câteva incidente, când rușii au capturat câțiva soldați ucrainieni și au intrat în Donbas, dar nu credeam că se va ajunge la o invazie totală.

— Cum ai ajuns prima oară în arest?

— La data invaziei, o mulțime de moscoviți aveau opinii politice și, încă din prima zi, au avut loc proteste publice. Erau proteste de vreo 2.000 – 3.000 de oameni la început, pentru că poliția monitoriza tot ce se întâmpla în capitală și ajungeau la locul protestului înaintea oamenilor, așa că era aproape imposibil să organizezi proteste mari. Oricum, m-am dus și eu la acele acțiuni.

În martie, m-au arestat. Apucasem să protestez doar vreo cinci minute până au pus mâna pe mine. Cred că erau mai mulți polițiști decât protestatari acolo. Ne-au ținut în arest vreo 10 ore. Au văzut că am apeluri de la ucrainieni în telefon și mi-au spus că asta ar putea constitui o infracțiune legată de extremism, de trădare.

Polițiștii nu ne-au făcut nimic. Ne-au trecut prin procedurile legale obișnuite, formulare de completat, de-astea. Apoi însă au venit alții, în haine civile — nu știu cine erau — și aceia ne-au luat la întrebări într-o manieră dură. Ne-au amenințat. Țin minte că unii dintre cei arestați plângeau și unii au avut chiar atacuri de panică, pentru că au încercat să ne facă să ne incriminăm singuri, să le mărturisim că ne-a angajat cineva din Ucraina să protestăm. Pe unii i-au ampretat și s-au uitat în telefoanele lor.

Dacă îți știu numărul de telefon, pot să îi ceară companiei de telefonie să le spună unde ești în orice moment. Cineva mi-a spus că în timpul unor evenimente ulterioare a fost urmărit de către poliție. Iar un prieten a fost arestat în metrou de către polițiști care aveau o aplicație care se activa în momentul în care camerele de luat vederi din metrou îl identificau. Iar când au loc proteste sau alte evenimente cu mulți oameni, ei își activează aplicația și îi arestează pe toți cei care sunt în baza lor de date. Intri la metrou și ești arestat imediat.

Secția de poliție la care ne-au dus pe noi era departe, la marginea Moscovei. Când a ajuns un avocat de-al nostru acolo, nu l-au lăsat să intre. Nu ne-au lăsat să ne contactăm avocații.

— Familia ta știa că ești în arest?

— Nici nu știau că am fost la protest. [Râde]. Dar cred că și-au dat seama. Ei cred că m-a plătit cineva să mă duc acolo, cineva din Europa sau SUA care coordonează totul și trimite oamenii în stradă. Asta cred mulți ruși, pentru că asta li se spune la televizor.

— Familia ta ține cu Putin?

— Da, absolut.

— Când ți-au dat drumul de la secția de poliție, ce-au zis?

— Nimic. Nu locuiam atunci cu ei, dar după aceea a venit poliția de câteva ori la ei acasă să mă caute. Le-au spus că nu stau cu ei și gata — chiar dacă erau de partea lui Putin și nu erau deloc de acord cu ce făceam eu.

Share Statele Întortocheate ale Americii

Ușcheala

— Ce-a urmat după acel prim arest?

— Cred că am participat la fiecare protest organizat în Moscova de la sfârșitul acelui februarie și până prin septembrie. Iar în septembrie au fost alegeri [regionale]. În vară m-am alăturat unei inițiative de a aduna toți candidații anti-război laolaltă. Mulți dintre noi s-au confruntat atunci cu presiuni din partea poliției. Unul dintre organizatori, Mikhail Lobanov, a fost arestat de câteva ori și până la urmă a trebuit să plece din țară. Noi ne făceam că întreprindem activități politice normale, dar de fapt militam împotriva războiului.

În august, m-au arestat iarăși, împreună cu un coleg. Unul dintre candidați era ofițer de poliție, ceea ce probabil că explică de ce ne-au dat atâta atenție. Ne-au luat de pe stradă și ne-au amendat pentru propagandă ilegală, deși noi vorbeam cu oamenii despre alegeri, educație, de-astea. Și după aceea ne-au tot urmărit.

Am lucrat pentru o coaliție informală de candidați. Unul era de la Partidul Comunist. Comuniștii sunt pro-Putin, dar el nu era. Era de partea noastră. Alții trei erau independenți. Dar toți erau disidenți liberali, anti-Putin.

— Când te-ai săturat de acest climat și când ai hotărât să părăsești Rusia?

— În septembrie a venit mobilizarea și am ieșit la protest și cu ocazia aceea. Și iarăși m-au arestat. A fost dur de data asta. Au încercat să mă facă să semnez un document de mobilizare. Eu căzusem la testul medical, așa că era ilegal să mă mobilizeze, dar au încercat oricum. Am petrecut noaptea în arestul poliției. Știam că așa fac acum: te arestează seara și în dimineața următoare te transportă direct la o bază militară. Dar eu eram tot în arest a doua zi dimineață.

M-au eliberat în acea seară. Mi-a luat ceva vreme să-mi revin după experiența șederii în acea celulă din secția de poliție. Câteva zile mai târziu, m-am hotărât să plec la fratele meu care era în Serbia. Mai aveam și un proces la orizont care se putea lăsa cu arest. Așa că pe la sfârșitul lui septembrie, am plecat în Kazahstan și apoi am ajuns în Serbia.

Rezistența

— Și acum ce faci?

Interviul din februarie 2024: — Deocamdată lucrez ca profesor de engleză, ceea ce-mi asigură minimul necesar pentru a închiria un apartament și pentru a-mi cumpăra mâncare. Dar nu am un statut legal aici. Nu am documente legale. Am făcut cerere pentru o viză umanitară în Germania. Fără așa ceva, nu pot pleca de aici. Nu pot nici să capăt îngrijiri medicale.

Emailuri din mai 2024: — În luna aprilie, am primit viza umanitară germană, așa că acum locuiesc în Bavaria. Este aceeași viză pe care au primit-o și cei de la DOXA. Îți permite să stai în Germania pe termen nedefinit și garantează că nu vei fi trimis înapoi în Rusia. Statutul meu e similar cu cel al unui azilant. Pot să mă mișc liber prin țară, beneficiez de servicii sociale (limitate) și pot să-mi continui munca de voluntariat.

— Se organizează acțiuni anti-Putin în Serbia, care e prietenoasă Rusiei?

Interviul din februarie 2024: — Acesta este unul dintre motivele pentru care nu pot rămâne în Serbia. Au fost cel puțin câteva cazuri în care unele persoane care au fost ori prea pro-Ucraina ori prea anti-Rusia au fost deportate. Și eu risc același lucru, pentru că nu am documente legale. Mă pot foarte ușor ridica și da afară din țară. De obicei însă nu suntem persecutați de către poliție. Dar nici nu prea poți fi foarte activ cu protestele. Nu poți, de exemplu, să colectezi fonduri pentru armata ucraineană [în Serbia], spre deosebire de în restul țărilor europene. Unii o fac totuși, dar o fac pe ascuns.

Rusia exercită multă influență aici. Mă rog, e greu să zici de unul sau de altul că sunt agenți ruși, dar sigur sunt mulți de-ăștia. De fiecare dată când merg la un protest, îi văd pe unii care arată foarte suspect...

— Hai să ne întoarcem un pic cu discuția în Rusia. Ce se mai aude cu protestele mamelor și soțiilor soldaților trimiși pe front — o mișcare cu o lungă tradiție în spațiul rus?

— Noi când am ieșit la proteste nu ne-am putut apropia de Piața Roșie la cât era de păzită. Iar aceste soții ale soldaților se duc acolo, depun flori și merg înapoi acasă fără să li se întâmple ceva. Mă gândesc că asta ne spune ceva despre cât de frică îi e statului de ele. Pentru că, dacă e să fim cinstiți, ele sunt destul de conservatoare în general. Nu sprijină cauza Ucrainei. Nu cer demisia lui Putin. Nici măcar nu denunță de-obicei crimele de război. Pur și simplu vor ca războiul să se termine și soldații să vină acasă. Deci sunt destul de conservatoare și statul nu vrea să le provoace.

— Am înțeles. Tinerii ruși ce fac acum?

— Aș zice că pleacă din Rusia, dacă pot... [Râde]. Nu știu. Am prieteni care au rămas în Rusia și-și trăiesc viețile cum pot mai bine. Nu se întâmplă nimic. Dar, în același timp, pentru prietenii mei queer, singura opțiune e de a pleca din țară. Câteodată pleacă chiar și neavând niciun ban pentru că vor să supraviețuiască. Mulți ruși se văd puși în situația de a alege între a pleca din țară sau de a pretinde că nu se întâmplă nimic. Dar mai sunt și oameni care continuă să ia parte la tot felul de activități politice. Orice e politic și legal va fi infiltrat de unii oameni care îl vor suci cumva în direcția lor [anti-război].

— Deci tot ce le-a mai rămas oamenilor sunt acțiunile subversive?

— Da. Nu mai e nicio speranță de vreo acțiune legală anti-război. Singura posibilitate e să te alături unei campanii electorale, să pretinzi că faci politică normală și că n-ai treabă cu războiul — dar tu să fii de fapt anti-război.

— Se așteaptă rușii să câștige războiul din Ucraina?

— Nu. Majoritatea oamenilor vor să se termine războiul. Poate că mulți n-ar fi dispuși să cedeze teritoriile cucerite până acum de către Rusia — Crimea și sud-estul Ucrainei. Dar majoritatea sunt apolitici și operează cu un concept abstract al păcii pe care nu-l exprimă la modul concret.

Problema părinților

— Îmi amintesc de un ghid elaborat de DOXA pentru discuțiile cu părinții pe tema războiului din Ucraina. Tu vorbești despre război cu părinții tăi?

— Foarte rar. La început le trimteam surse independente de informații, videouri de pe YouTube în care se explica ce se întâmplă în termeni simpli. Dar nu consumau așa ceva. Repetă doar ce văd la televizor. Și ce e la televizor e tot mai rău, tot mai rupt de realitate. Așa că acum nici nu știu cum să mai vorbesc cu ei.

— Sunt nostalgici după Uniunea Sovietică? Consideră că Putin a adus stabilitate Rusiei și că e singurul care poate s-o ferească de haos?

— Nu neapărat. Poate un pic, dar majoritatea rușilor care nu sunt activi politic cred sincer că restul lumii încearcă să distrugă Rusia și tot ce face Putin e să apere Rusia. „Poate că a greșit din când în când. A crescut vârsta de pensionare, de exemplu. Aia-i rău. Dar el încearcă să apere Rusia și în lipsa lui Rusia se va prăbuși. Suntem înconjurați de dușmani, dușmani externi și dușmani interni, cum ar fi comunitatea LGBTQ. Dacă nu mai e Putin, societatea va colapsa și nu va mai exista o Rusie”. Așa gândesc ei.

***

Găsiți o variantă mai extinsă a acestui interviu pe PressOne.ro. Acolo, Rye vorbește mai mult despre părerea sa despre modalitatea prin care acest război s-ar putea termina și posibilitatea de a reveni în țara din care s-a văzut nevoit să fugă.

Ultimele interviuri cu disidenți ruși

Următorul interviu o va avea în centru pe o tânără arhitectă refugiată în Georgia care se definește ca fiind o anarhistă cu accente feministe.
Cel de-al optulea (și ultimul) material va vorbi despre Rezistența Feministă Anti-Război, o organizație care este — și face — exact ce scrie în numele ei.

Dă mai departe

Mulțumesc pentru că citești „Statele Întortocheate ale Americii“! Singura modalitate prin care pot ajunge cu acest newsletter la mai mulți oameni este word of mouth. Dacă te interesează ce citești aici, fă-mi, te rog, un pustiu de bine și pune un link pe Facebook, Twitter/X sau Instagram și îndeamnă-ți prietenii și urmăritorii să se aboneze (absolut gratuit) la acest Substack.

Mulțumesc!

Răzvan

Massachusetts, S.U.A. („Mă, tu știi cine-s io?”)

Statele Întortocheate ale Americii