Dacă nu cu USR, atunci cu cine? (V)
Claudiu Crăciun, purtător de cuvânt al Demos: „Inclusiv partidele comuniste erau partide mai degrabă intelectuale”
Aceasta este partea a cincea a unei serii de interviuri dedicate entităților politice (relativ) noi care oferă o alternativă proaspătă partidelor așa-zis tradiționale românești.
În prima parte, l-am intervievat pe Nicu Ștefănuță, europarlamentar ales inițial pe listele USR care candidează din nou mâine, dar de data asta ca independent. În a doua parte, l-am intervievat pe deputatul Tudor Benga care, împreună cu alți demisionari din USR, a fondat partidul Uniunea Pentru Reforma Statului și Protecția Drepturilor Fundamentale (URS.PDF). În a treia parte, am vorbit cu deputata Cosette Chichirău, și ea demisionară din USR, care a lansat partidul Curaj pentru România și candidează mâine la primăria Iași. În a patra parte am vorbit cu Ramona Strugariu, co-președintele REPER, partidul construit pe ruinele fostului PLUS al lui Dacian Cioloș.
Pentru această ediție a newsletterului, l-am intervievat pe Claudiu Crăciun, purtător de cuvânt al Partidului Demos. Am stat de vorbă cu el în două reprize — prima dată în luna octombrie a anului trecut, prin Zoom, și a doua oară acum câteva zile, prin email. Interviurile sunt comasate (!) și sunt prezentate aici într-o variantă comprimată.
Cine e omul
Claudiu Crăciun (45 de ani) este licențiat în Științe Politice la SNSPA și are un masterat în Guvernarea și Politica Uniunii Europene făcut la London School of Economics și un doctorat în Științe Politice făcut la SNSPA. A lucrat la Institutul Național de Administrație (trainer), Facultatea de Litere a Universității București (lector asociat), Unitatea de Politici Publice a Secretariatului General al Guvernului (expert), Direcția de Politici și Strategii Educaționale a Ministerului Educației și Cercetării (consilier al ministrului), Consiliul Britanic (consultant). Este lector în cadrul Departamentului de Științe Politice, Relații Internaționale și Studii Europene al Facultății de Științe Politice a SNSPA.
În 2018, a co-fondat Demos – Partidul Democrației și Solidarității, formațiune privită de unii drept un răspuns progresist la ascensiunea USR-ului. A fost secretar general al partidului și acum este unul dintre cei doi purtători de cuvânt ai săi. În 2019, a încercat să candideze în alegerile prezidențiale din partea Demos-ului, dar nu a reușit să adune semnăturile necesare intrării în cursă. Nu candidează în scrutinul de mâine.
Problema strângerii de semnături
— Mai trăiește Demos?
Octombrie 2023: — Trăiește într-o relativă adormire, aș putea spune. Suntem într-o zonă din asta de funcționare de bază. Nu putem să spunem că e o implicare foarte mare sau că avem o activitate extraordinară. Nu ne-a ajutat nici faptul că Facebook-ul ne-a șters pagina acum vreo doi ani și jumătate, inexplicabil. Aveam acolo 27.000 de like-uri, followers care totuși erau câștigați în timp, erau organici, și pur și simplu n-am mai putut să-i recuperăm. Am făcut nu știu câte cereri la Facebook, nimic. S-a închis. Și asta a dat impresia că nu mai suntem activi, deși doar pagina a dispărut. E o lecție pentru organizațiile mici — să parieze pe un singur canal de comunicare, mai ales că e unul cu probleme.
Mai 2024: — Am intrat în alegerile locale în București [Consiliul Local Sector 1] si Buzău [Primărie și Consiliul Local]. Pagină de Facebook aveam și data trecuta. Este însă una cu mai puțini urmăritori; nu am reușit să îi recuperăm pe cei vechi.
— În septembrie 2019, ați anunțat că Demos nu a reușit să strângă destule semnături pentru candidatura dvs. la prezidențiale. Care a fost problema acolo? Ce v-a lipsit?
— Când se explică problemele Demos-ului, de multe ori cadrul de analiză este ideologic: că n-am găsit nișa ideologică potrivită sau lipsa de comunicare cu anumite categorii sociale, în special cele vulnerabile. De obicei asta se reproșează stângii — noii stângi, stângii intelectuale, spuneți-i cum vreți.
Dar nu asta a fost problema. Noi am avut o construcție corectă, uniformă într-un fel, plecând de la mesaje, politici, funcționare internă, membership fees— deci infrastructura de partid propriu zisă. Care era bună, chiar dacă păream, comparativ cu partidele mari, un fel de partid think tank. Eram ok cu asta. Adică asta însemna că luăm politicile și ideile în serios și că suntem un partid programatic în termenii științei politice.
[Problema nu a fost] nimic neapărat organizațional, nici o chestiune ideologică, nici neapărat mari conflicte, cât strângerea de semnături. Pentru că strângerea de semnături înseamnă o logistică separată care merge într-o logică a ei și în care noi nu eram pregătiți să intrăm.
Și în acest moment, dacă ar fi să mă gândesc la anul 2024 din această perspectivă, aș zice că cel mult la un tur de scrutin ne putem califica. Pentru că să strângi pentru toate alegerile acel număr de semnături este aproape inimaginabil pentru un partid mic, chiar și mediu. [Până acum în 2024, Demos a reușit să strângă semnături pentru localele din București și Buzău – n.red.]
Organizația noastră era o organizație bine construită, dar care nu a fost construită pentru strângerea de 200.000 semnături în 40 de zile. De ce n-am știut asta? De ce n-am anticipat asta? Noi anticipam că merg lucrurile mai ușor. Aici poate că e și o eroare de planificare. Credeam că e mai ușor.
Cel puțin în prima parte a activității noastre, candidatura la Parlamentul European, ne-am și asumat într-un fel eșecul. Ne-am asumat ideea că poate nu strângem semnăturile de prima oară. Dar am agreat să intrăm în campanie pentru că acea campanie de strângere de semnături, care este înaintea campaniei propriu zise, e tot campanie: tot faci fluturași, tot ieși și vorbești cu oamenii. Și ne-a prins foarte bine. Deci cele 40 de zile în care noi am strâns semnături am avut intrări pe website, membership, oameni care au venit alături de noi. Deci a fost un pas foarte bun în termeni de construcție. Însă a existat și acea dezamăgire — că nu suntem un partid viabil, chiar dacă avem politicile organizației în regulă.
Ce faci? Nu intri deloc în campania de strâns semnături, ceea ce înseamnă că nici măcar nu încerci, și pierzi oportunitatea de a mai face acele 40 de zile campanie pentru semnături? Și dacă nu le strângi, poți să-ți asumi repetarea scenariului de partid neviabil?
Deci, în 2019-2020, cu patru scrutine, nu am putut să ieșim din această această dilemma. Și am decis la trei scrutinuri să intrăm în campania de strângere de semnături, să facem construcție, iar la ultima nu am mai încercat. Pentru ca eram mult prea epuizați și deja efectele negative ale ne-strângerii de semnături începeau să se acumuleze.
A fost un răspuns lung, dar cred că merită detaliată chestiunea semnăturilor, pentru că nu este atât de trivială pe cât pare.
Modelul USR
— Este USR-ul un model pentru Demos?
— A fost un reper – pun intended. Un reper în sensul că există un partid nou care reușește. Cum a reușit să strângă semnături este o altă poveste… Și, retrospectiv, am înțeles și eu mai bine de ce s-au mobilizat pentru campania “Fără penali”, care presupunea strângerea de semnături, deși cele două nu sunt aceleași lucruri. Probabil au vrut să folosească experiența din respectiva campanie. Din acest punct de vedere, da, USR a fost un partid viabil, pe care puteam să-l imităm.
Poate mai mult decât atât, l-am considerat un adversar corect și autentic într-un sistem politic total, în care — deși până acum doi ani nu vroiau să recunoască acest lucru — ei erau de centru-dreapta, un partid neoliberal. Acum că acceptă chestiunea asta, [pot fi] un partener de dialog și un partener de dezbatere politică, deși cu mărimi diferite, bineînțeles. Adică noi ne-am fi dorit să intrăm într-un dialog, chiar relativ conflictual, cu USR. Voiam să fim parteneri în acest dialog, dar din păcate nu am reușit noi, din vina noastră, să [intrăm în scrutinuri] ca să creăm acest dialog centru-stânga/centru-dreapta venind de la partidele noi (ca să simplificăm).
Deci a fost mai mult de un model — a fost un reper și a fost un partener de dialog într-un cadru de pluralism politic. O șansă ratată. Eu până în ziua de astăzi regret acest lucru, că noi n-am reușit să intrăm în dezbaterile mari socio-economice și să ne precizăm punctele de vedere.
— De ce nu ați început cu candidaturile de jos, de la nivel local și abia mai târziu să urcați spre Parlament?
— Răspunsul e: calendarul. Nu am avut calendarul din 2012 în care alegerile locale erau primele și după aceea parlamentarele. În 2019, primul scrutin a fost cel al alegerilor europene, ceea ce înseamnă circumscripție națională. A doua rundă de alegeri din acest ciclu a fost la alegerile prezidențiale — iarăși o circumscripție națională. Abia apoi am avut alegerile locale și după aceea cele parlamentare. Deci, practic noi aveam două scrutinuri cu circumscripție națională pe care ar fi trebuit să le ratăm ca să ne pregătim pentru locale.
Genul nostru de susținere este unul mai degrabă slab sau eterogen — cu o creștere în București, dar nu putem să spunem că avem un stronghold local. Genul nostru de partide de obicei nu are strongholding-uri electorale. În logica de alegeri locale, în care poziția de primar, care este cea mai importantă, este selectată prin intermediul unui singur tur de scrutin, acest lucru distruge pluralismul și distruge si partidele mici în cele din urmă. Deci nici măcar dacă am fi construit un stronghold undeva, acel stronghold nu s-ar fi transformat într-o victorie electorală, pentru că tendința este să se polarizeze foarte mult într-un singur tur.
Comunicare și elitism
— Care e strategia de comunicare cu simpatizanții? Cineva mi-a spus recent că s-a înscris cu emailul pe site-ul dumneavoastră și n-a primit niciun mesaj de la partid.
— Aici sunt și niște probleme logistice legate de platformele pe care le folosim și cum comunică site-ul cu bazele noastre de date. Și am avut într-adevăr niște scăpări care au și motive organizaționale, nu numai tehnice. De cele mai multe ori am fost depășiți în a procesa cererile de înscriere. Nici ele nu au fost de ordinul miilor, dar chiar și când sunt de ordinul sutelor ai nevoie de logistică și infrastructură. Și aici am avut probleme mai mari.
Aici intrăm în viața internă de partid, în a asigura în regim voluntar, evident, o implicare pe termen lung. De exemplu, în departamentul nostru de dezvoltare care se ocupă în principiu de procesarea simpatizanților, media de implicare — care e foarte intensă — e undeva la câteva luni. Pentru că nu poți să faci față și atunci e un conflict între natura voluntară a activității și nevoia de instituționalizare și permanentizare a unor funcții de partid.
Vreau să le dau dreptate celor care au sesizat acest lucru și au fost poate dezamăgiți. Vreau doar să dau și perspectiva cealalaltă, a organizației, față de care există multe așteptări legitime, dar care trebuie să construiască totul pe baze voluntare și să funcționeze ca o corporație sau ca o instituție publică. Oamenii care sunt în companii și instituții publice au salarii de 4.000 de lei să muncească chestia aia timp de o lună, la cinci zile din șapte. Noi, fiind toți voluntari, trebuie să facem asta în timpul nostru liber, dacă avem, între job, școală și familie.
Nu mă înțelegeți greșit. Poți să vii la întâlniri, poți să participi, poți să strângi semnături, dar eu vorbesc despre altceva aici: vorbesc despre o organizație care lucrează zi de zi în niște funcții fundamentale și pentru care ai nevoie de niște resurse. Numai când faci niște calcule despre ce înseamnă să angajezi două persone și să le asiguri o minimă infrastructură de lucru, te duci într-un buget lunar mare.
— Cum răspundeți acuzațiilor de elitism? Îmi zicea cineva așa: „Impresia pe care mi-o dau este de champaign progressives care se întâlnesc la un sushi din când în când“.
— Istoria acestui reproș e lungă. Dar dacă ne uităm bine, cam toate partidele, inclusiv cele comuniste, cel puțin la nivel de leadership și de aleși, erau partide mai degrabă intelectuale. Cu aleși persoane care aveau educație peste medie în epoca respectivă și care aveau meserii intelectuale, de la avocați la jurnaliști — într-o anumită măsură și lideri sindicali, într-adevăr, dar destul de puțini. Și dacă i se reproșează asta Partidului Social Democrat German, cel mai vechi și cel mai mare partid de stânga din Europa, presupun că ni se poate reproșa și nouă.
Acestea fiind spuse, cred că este și o lipsă de înțelegere a tipului de organizație pe care noi am format-o. Și de unde vine această lipsă de înțelegere? Se pleacă de la premisa că noi suntem niște oameni bogați. Ceea ce nu-i adevărat. Avem partea noastră de precaritate, la unii mai mare, la unii mai mică. Se presupune că noi nu avem rude prieteni, colegi, vecini care sunt săraci sau precari, si că, practic, noi nu avem dreptul să vorbim în numele acestor oameni și să propunem programe, să facem politici pentru ei, pentru că nu suntem exact în situația lor.
În această logică, noi, fiind tineri — media fiind undeva între 30-35 de ani — nu ar trebui să mai vorbim despre pensionari pentru că nu suntem pensionari. Nu văd unde duce discuția asta. Pentru că așa merge reprezentarea politică: reprezinți inclusiv categorii care nu sunt oglindite perfect în organizația ta. Așa merg lucrurile, inclusiv la stânga. Deci da, vorbim despre pensionari, chiar dacă nu suntem pensionari.
Pârtia progresistă
— Ce ar însemna „success” în 2024 pentru Demos?
— Ar putea să fie un succes de politici. Adică să simțim că una sau mai multe dintre propunerile noastre importante sunt asumate de către partide politice mai mari. Si aici un exemplu foarte bun e creșterea salariului minim. Nu zicem că este meritul nostru, nici pe departe, dar eu cred că am contribuit și noi acolo. Noi vorbim de foarte mult timp despre asta. Vorbim despre nevoia de creștere a salariului minim, despre legătura dintre salariul minim și migrație. Nu suntem singurii — și sindicatele spun asta. Și, în ultimul timp, Partidul Social Democrat — iarăși fără să facem noi ceva în direcția asta — a simțit nevoia să apese pe accelerație și să crească în doi ani diferiți salariul minim.
Bineînțeles, noi l-am fi crescut cu mai mult. [Râde]. Și aveam și argumentele, credem noi, potrivite. Este un gen de influență pe care un partid, chiar lipsit de viabilitate în termeni clasici, o poate avea.
În al doilea rând, ar putea să fie un succes electoral, care pentru noi ar fi intrarea într-un scrutin. Nici măcar nu mă gândesc la cine știe ce trecere de prag electoral; pentru noi intrarea într-un scrutin ar putea să fie un semn al succesului.
— Este societatea românească pregătită pentru un partid progresist?
— Dacă ne uităm la sondaje, da. Avem si noi analizele noastre. Nu am făcut sondaje, că n-avem bani pentru așa ceva, dar am fost atenți. Si există undeva între 10 și 15%, un grup de oameni care sunt progresiști în sensul valorilor sociale.
Colaborare cu PSD-ul și USR-ul
— Poate PSD-ul să fie un partener politic vreodată?
— Poate fi. Vreodată. [Râde]. În ce sens? Poate fi, teoretic, dar doar dacă ne gândim la scală istorică. Au trecut 30 de ani în care PSD-ul, în diferite forme, a existat. Noi nu. Are și forță, dar are și niște inerții care îl condiționează și care fac în continuare necesară existența a cel puțin unui partid mai de stânga decât PSD-ul.
PSD-ul a fost un partid care a fost direcționat în funcție de echipa de leadership. Am văzut că a mers în direcția Dragnea (cu anumite limite, dar a mers, când a fost cazul), a mers în direcția Ponta, în direcția Geoană sau Năstase mai devreme, ultimii trei fiind reformiștii fascinați de Tony Blair, New Labour — ceea ce în România însemna de fapt o asumare a unui model politic neoliberal. Deci există nu neapărat o autonomie, ci o marjă de manevră a unei echipe de conducere a PSD-ului. Aici este problema: ce ne garantează nouă că nu va exista un nou Dragnea, un nou Victor Ponta? Nu mă leg aici de caracteristicile personale sau de alegerile politice personale. Vorbesc de programul de politici. Ce faci tu când ești la guvernare? Ar putea să fie o persoană foarte neoliberală sau dimpotrivă, o persoană naționalistă sau conservatoare. Nu știm. Și din punctul ăsta de vedere, răspunsul este „În principiu, da”, în viitor, dar doar dacă direcția partidului este una cu care te poți asocia. Pentru că dacă ești neoliberal și dacă ești nationalist, nu.
— Cum îi vedeți pe refugiatii din USR — de-alde REPER, Nicu Ștefănuță, alții?
— REPER-ul e o construcție interesantă, dar e o construcție de sus în jos. Asta este foarte clar. Un program mai centrist decât al USR-ului, ce-i drept, dar cred că în esență rămâne tot un partid neoliberal. Ceea ce, în opinia noastră, nu-l invalidează în niciun fel — chiar și cu partide neoliberale de genul acesta poți să te întâlnești și să discuți, de exemplu, pe teme de drepturi și libertăți. Da, nicio problemă. Atunci când se discută însă despre probleme socio-economice — pe care, din păcate, multe dintre aceste partide preferă să le marginalizeze sau să le sub-specifice, în sensul în care oferă, așa, niște discursuri generale — de fapt, când intri în amănunt, vezi că ai diferențe fundamentale cu ei.
Și, din acest punct de vedere, noi tot timpul am încercat să repunem pe tapet problematica socio-economică. Puteți să considerați și conflictul socio-economic fundamental stânga/dreapta — care există în continuare, în timp ce ei spun „Nu, lăsați-ne cu stânga și dreapta, că nu există, sunt depășite”. Nu am depășit acest clivaj fundamental, chiar dacă soarta partidelor de stânga e foarte diversă și chiar dacă unele s-au dus către centru. Ca partener de dialog, bineînțeles, partener de dezbatere, bineînțeles, chiar colaborare în chestiuni de agendă. De exemplu, în ecologism putem vedea lucrurile la fel.
Cu USR-ul e foarte interesant. Știm cum s-a construit USR-ul — s-a construit la nivel organizațional cu partide de dreapta sau rămășițe de partid, gen partidul Monicăi Macovei, M10, care s-a vărsat în USR. Bănuiam că la un moment dat neoliberalii vor câștiga meciul în interior și îi vor elimina pe cei care aveau iluzia că sunt centriști (anticorupție, „noua politică” și atât). Si istoria ne-a dat dreptate.
Noi suntem, la rândul nostru, ecologiști cu accentele normale pentru un partid de stânga. Și aici e clar că putem colabora, dar ne păstrăm specificul nostru. Ne uităm la încălzirea globală într-un fel, ne uităm la productivism într-un fel, ne uităm la puterea corporațiilor într-un fel, în timp ce cel puțin acest nou partid verde (SENS – n.red.) nu știm unde stă. Știm că-i progresist, OK, dar dacă trebuie să ia niște decizii reale sau să le pună într-un program ca propuneri, nu știm unde sunt. Dar suntem curioși să aflăm și dacă sunt niște propuneri curajoase, we’ll join forces.
Poziționări
— Cum e finanțat partidul acum? Doar din taxele de membri și donații?
Da, membership fees. Și donații care vin cam tot de la noi. Adică, în loc să dai 10 lei sau 20 de lei, dai și mai mult. Nu putem să spunem că avem o capacitate financiară foarte mare.
— Cam câți membri aveți?
— Membri de partid? Cam 100. Membri în alte forme de colaborare sau contact, avem mai mulți, câteva sute.
— Vă construiți organizații locale?
Aici a fost o opțiune organizațională diferită, în sensul în care am preferat să socializăm membrii mai degrabă în structuri transversale, nu neapărat territorial-locale. Și asta a fost și un avantaj și un dezavantaj. Avantajul este că te simți parte dintr-o organizație generală și o vezi cum merge. Dezavantajul este că mai greu se declanșează acțiuni locale punctuale relevante. Dar așa am plecat noi — am plecat ca organizație națională sau poate chiar internațională. Și pasul doi ar fi trebuit să fie construcția de organizații locale, care a fost foarte dificilă. Și în continuare funcționăm ca organizație națională cu membri din anumite orașe, dar nu aș putea să spun că avem organizații locale.
— Susțineți cote de gen și în partid și în Parlament?
— Da, avem în statut prevederi prin care spunem că trebuie să avem o reprezentare echitabilă a ambelor genuri. În cazul nostru, nici măcar nu-i nevoie de cote de gen — de la început, statutul nostru [prevede] că conducerile noastre executive sunt tripartite. Avem doi purtători de cuvânt și un secretar general pentru structura centrală și structurile locale. Și acolo am pus că niciodată nu poți să ai trei bărbați; trebuie să ai cel puțin o femeie în conducerea asta executivă.
— Știu că sprijiniți parteneriatul civil, dar sprijiniți și căsătoria și dreptul la adopție pentru cuplurile gay?
— Parteneriatul civil, bineînțeles, îl susținem cu un conținut, să spunem, generos. În privința adopțiilor, încă nu am formulat o poziție. Dar susținem un parteneriat civil. [În 2018, Demos a anunțat că boicotează referendumul Coaliției pentru Familie – n.red.]
— Ați accepta în partid refugiați din USR?
— Da, sigur. I-am accepta, bineînțeles. Nu cred că a fi membru USR te descalifică în vreun fel —sau chiar a fi membru PSD. Cred că criteriile sunt puțin mai nuanțate, în opinia mea. Sigur, dacă ai puncte comune și accepți programul Demos și marile opțiuni ale Demos-ului, nu văd nicio problemă să fi fost în USR sau în PSD sau în orice alt partid. Am discutat și cu colegii. Sigur că am fi deschiși către oamenii care au fost în USR, pentru că nu ăsta este un criteriu în sine fundamental, ci ce a făcut persoana respectivă, cum este, ce profil are și dacă acceptă valorile și programul nostru.
— Dumneavoastră personal vă doriți să fiți politician la nivel național?
— Credeam că sunt… Îmi dărâmați aici toată imaginea despre sine. [Râde].
— Politician cu putere. Validat prin vot.
— Ei, da, asta ar fi frumos, într-adevăr. Probabil că nu — că dacă aș fi vrut cu adevărat și aș fi fost dispus să sacrific totul, aș fi fost. Dar probabil nu mi-am dorit îndeajuns de mult.
Eu cred că există mai multe tipuri de influență pe care le poți avea. Nu neg că într-un scenariu alternativ, mi-ar plăcea să fiu într-o poziție în care valorile în care cred, mesajele pe care le trimit să fie dublate și de vot sau acțiuni administrative. Adică să fiu în situația în care pot contribui chiar așa, cu un milimetru, la creșterea salariului minim sau la altă chestiune. Da, e normal să-ți dorești asta. În același timp, nu cred că este o tragedie personală și colectivă, sau nu este dovada unei neîmpliniri existențiale, faptul că nu vei reuși să faci acest lucru și că vei fi poate într-o situație de marginalitate, dar de libertate de acțiune, de libertate de construcție, de poziționare care pe termen lung ar putea să conteze mai mult decât schimbarea unei legi. Da, poate la un moment dat o să-mi doresc. Nu știu, poate avansând în vârstă o să-mi doresc să am și alt tip de influență. Dar am avut perioade în activitatea mea în care am fost acolo unde se discuta Constituția sau o lege.
Nici dacă ești un parlamentar, care funcționează într-o logică și-o disciplină de partid nu poți să spui că ai o mare influență. Deci s-ar putea să ai mai multă influență în afară. Deocamdată sunt ok cu ce fac. Asta nu înseamnă că la un moment dat, eu și alții nu vom diversifica metodele de implicare dincolo de participarea la viața cetății.
— Cum se poziționează Demos-ul — dacă se poziționează — pe conflictele Rusia/Ucraina, Israel/Palestina?
— E interesant că le puneți împreună. Vă dau dreptate, pentru că sunt legate. Noi cred că am fost primul partid care a dat un mesaj pe tema asta. Dacă vă uitați la pagina noastră nouă, destul de puțin urmărită, o să vedeți că Rusia a intrat în Ucraina la 4, 5 dimineața și noi până în prânz am dat un mesaj pe care îl susținem și astăzi. Și mesajul era foarte clar: că este inacceptabil din toate punctele de vedere ca un stat suveran să atace alt stat suveran, oricare ar fi pretextul — cu atât mai mult un pretext total inventat al de-nazificarii. N-are niciun sens. Este doar o armă retorică care ține de cultura politică rusă, care nu-i problema noastră.
Rusia trebuie să-și rezolve complexul decăderii imperiale. Dar e problema Rusiei. Nu este problema noastră — cultura politică rusă, sentimentele rușilor, sentimentele lui Putin, astea sunt irelevante. Avem o Cartă ONU, avem un drept internațional. Ceea ce cred rușii despre ei și despre ucrainieni și despre europeni n-ar trebui să ne afecteze. Bineînțeles că e important, pentru că trebuie să te confrunți cu problemele produse de acest tip de regim, de cultură, de stat, dar nu suntem în niciun fel forțați să acceptăm aceste patologii imperiale și criminale ale Rusiei, pentru niciun motiv.
Aici ne despărțim total de cei care, de la stânga, cred că fac vreun serviciu umanității, pretinzând că sunt anti-imperialiști, atacând mai degrabă America pentru faptul că Rusia a atacat Ucraina. Nu. Astea sunt niște relativisme absolut infecte și descalificante din punct de vedere moral. Și dacă ar trebui să mă despart de orice persoană care se pretinde de stânga pe tema asta, o fac cu sufletul împăcat.
— Pe Israel/Palestina?
Octombrie 2023: — Nu avem o poziție formulată. Pot să vă comunic doar o poziție personală care nu este validată organizațional. Părerea mea este că soluția este tot cea a celor două state. A fost cea mai avansată soluție din punct de vedere diplomatic, cea mai generatoare de speranță și cea mai stabilă, în principiu. Doar că, din păcate, acea perioadă, acea fereastră post-Război Rece în care au fost posibile acordurile de la Oslo, s-a închis si iată, revenim la logica conflictului în care, din nefericire, interlocutori sunt Hamas și Netanyahu, când de fapt ar trebui să fie Autoritatea Palestiniană și Fatah-ul și opoziția israeliană. Nici acea relație nu ar fi fost ideală, dar nu am fi avut drept interlocutori radicalii care vor conflict, pentru că strategia lor de supraviețuire politică se bazează pe conflict. Și atunci suntem într-o spirală a conflictului în care suntem prizonierii acestor actori, care nu sunt reprezentativi în mod absolut pentru Israel și pentru Palestina.
Mai 2024: — Poziția noastră este din noiembrie 2023 și o găsiți aici: „Uciderea estimată a între 10-15.000 de civili palestinieni, inclusiv numeroși copii, nu poate fi justificată drept auto-apărare a statului Israel. Bombardamentele în Fâșia Gaza au țintit spitale, clădiri rezidențiale, școli, tabere de refugiați și centre ONU.
Crimelor comise de Hamas nu trebuie să li se răspundă prin război cu consecințe genocidare. Comunitatea internațională este mult prea pasivă în fața încălcărilor sistematice ale dreptului internațional umanitar. Pe termen lung trebuie susținută renunțarea la politicile de extremă dreapta ale unor forțe politice israeliene, care au întreținut zeci de ani retorica războiului și au acționat brutal la prima ocazie ivită. Hamas, o mișcare reacționară fundamentalistă, nu își poate menține controlul asupra Fâșiei Gaza în condiții de pace. Până în momentul în care Palestina nu va fi recunoscută de întreaga comunitate internațională, putând să creeze un stat de fapt și de drept, nu va exista pace.”
De citit
Vice (2019): „Cât de radical e Demos, cel mai nou partid de stânga din România”
Adevărul (2019): Vasile Ernu în dialog cu Daniela Gabor, fostă candidată Demos la Parlamentul European
Dă mai departe
Mulțumesc pentru că citești „Statele Întortocheate ale Americii“! Singura modalitate prin care pot ajunge cu acest newsletter la mai mulți oameni este word of mouth. Dacă te interesează ce citești aici, fă-mi, te rog, un pustiu de bine și pune un link pe Facebook, Twitter/X sau Instagram și îndeamnă-ți prietenii și urmăritorii să se aboneze (absolut gratuit) la acest Substack.
Mulțumesc!
Răzvan
Massachusetts, S.U.A. (“Mă, tu știi cine-s io?”)
Arhiva newsletterului
Dacă nu cu USR, atunci cu cine? Partea 2: Reformatorii administrației publice
Dacă nu cu USR, atunci cu cine? Partea 1: Verde-progresiștii
Lupta unei reprezentante a minorității bureate din Rusia cu rasismul rus și cu cel occidental
Interviu cu româno-americanca Democrată care a câștigat în Texas
“Debugetați poliția!” – strigătul de luptă al Black Lives Matter